Trei persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 50 au fost rănite, unele grav, după ce un tren de pasageri a deraiat duminică seară, 27 iulie 2025, în apropierea orașului Riedlingen, landul Baden-Württemberg. Incidentul a avut loc în jurul orei 18:10, în urma unei furtuni violente care ar putea fi o cauză posibilă a accidentului, conform: https://www.radioresita.ro/
Trenul, care transporta circa 100 de persoane pe o rută regională, a deraiat într-o zonă împădurită, unde cel puțin două vagoane s-au răsturnat. Intervenția echipajelor de salvare a fost dificilă din cauza terenului accidentat. Toți răniții au fost transportați la spitale din zonă, iar un plan de urgență a fost activat la nivel regional.
Inițial, poliția a anunțat patru decese, dar ulterior bilanțul a fost revizuit la trei. Autoritățile germane investighează circumstanțele producerii accidentului, luând în calcul și posibila contribuție a condițiilor meteo extreme.
Ministrul Transporturilor a declarat că siguranța feroviară este o prioritate și a ordonat o verificare urgentă a infrastructurii. Tragedia ridică semne de întrebare privind rezistența rețelei feroviare germane în fața schimbărilor climatice și fenomenelor extreme tot mai frecvente în Europa.
















































































































