Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Sport

Timișoreanul Casian Munteanu, ”Sportivul Special Olympics al Anului”

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic a premiat zece categorii de excelență, recompensând atât performanțele sportivilor, cât și activitatea antrenorilor, cluburilor și a celor care susțin dezvoltarea sportului paralimpic în România.

Invitatul de onoare al serii a fost președintele Comitetului Paralimpic Internațional, Andrew Parsons. Acesta a urcat pe scenă pentru a-i înmâna trofeul ”Sportivul Anului” lui Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători. La categoria feminină, jucătoarea de para tenis de masă, Gabriela Constantin, a fost votată cea mai bună sportivă a anului 2025, după ce a obținut la Campionatul European, locul 5 atât la simplu, cât și la dublu.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Doi sportivi ai Asociației Club Sportiv ”Ambasadorii Speranței” din Timișoara se află printre premianți. La categoria ”Sportivul Special Olympics al Anului”, Casian Munteanu, din Timișoara, a obținut locul I, iar Andrei Cupșa, originar din Baia Mare, dar legitimat la clubul sportiv din Timișoara, locul al II-lea. Premiile vin după rezultatele obținute de cei doi la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2025, desfășurate la Torino. Casian Munteanu a câștigat două medalii de aur, la slalom uriaș și slalom intermediar, și o medalie de argint la proba de Super-G la schi alpin, iar Andrei Cupșa, medalia de aur la slalom uriaș și locul 8 la proba de Super-G.

Gala a fost organizată de Comitetul Național Paralimpic, condus de Eduard Novák(primul medaliat pentru România la Jocurile Paralimpice) și marchează prima ediție a unui eveniment dedicat exclusiv recunoașterii performanțelor din sportul paralimpic românesc. Evenimentul a reunit sportivi, antrenori și oficiali din domeniu.

foto: Special Olympics Romania

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Știri din Banat

Psihologii nu înțeleg nici în zilele noastre, cu toate studiile și toată tehnologia modernă la îndemână, ce îi determină pe oameni să ucidă. De...