Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri

Sute de pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice, amendați de polițiștii cărășeni

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin au aplicat, săptămâna trecută, nu mai puțin de 907 sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acțiuni derulate sub egida programului european ROADPOL. Cele mai multe amenzi au vizat pietonii, iar restul au fost aplicate bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice, conform: https://www.radioresita.ro/

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Simona Harbuzaru, au fost amendați 493 de pietoni, 367 de bicicliști și 47 de conducători de trotinete electrice. Totodată, polițiștii au desfășurat și patru activități de educație rutieră, trei dedicate pietonilor și una bicicliștilor.

 

Autoritățile subliniază că aceste categorii rutiere sunt printre cele mai vulnerabile în trafic, din cauza lipsei protecției fizice, a vizibilității reduse și a infrastructurii insuficiente. Viteza scăzută de deplasare și contactul direct cu autovehiculele sporesc riscul de accidente grave.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

 

Scopul principal al acțiunii a fost diminuarea accidentelor rutiere grave și creșterea siguranței participanților la trafic.

Polițiștii au transmis și o serie de recomandări:

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte
  • Pietonilor: să traverseze doar regulamentar, să fie vizibili și atenți, evitând telefonul sau căștile.
  • Bicicliștilor: să poarte cască și vestă reflectorizantă, să circule pe piste, să folosească semnalizarea și iluminarea.
  • Utilizatorilor de trotinete electrice: să respecte regulile de circulație, să poarte cască (obligatoriu sub 16 ani), să nu transporte pasageri și să fie vizibili pe drum.

Acțiunea face parte din demersurile polițiștilor cărășeni de a reduce numărul accidentelor și a crește gradul de responsabilizare în trafic.

Vă recomandăm

Stiri din Caraș - Severin

O femeie din județul Caraș-Severin a fost salvată la timp de polițiști, cadre medicale și localnici, după o intervenție contracronometru desfășurată luni, în apropierea...

Știri din Lugoj

Primăria Lugoj demarează lucrările de modernizare a celui de-al doilea tronson al străzii Alexandru Mocioni, în cadrul unui proiect european de aproximativ 21 de...

Știri din Timișoara

Decizia de încetare a ocupării postului a fost emisă pe 8 octombrie 2026, după ce hotărârea Tribunalului Timiș privind anularea concursului din 2023 a...

Stiri din Timiș

CFR Infrastructură a lansat o licitație cu o valoare de până la 132 de milioane de euro, cu TVA, pentru lucrări de întreținere a...