Seara zilei de 8 iulie a adus un spectacol al naturii fabulos în Timiș, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/.
Deasupra localității Mașloc, aproape de granița cu județul Arad, a fost surprins un Cumulonimbus, un nor dens și înalt asociat cu furtuni și instabilitate atmosferică. Acești nori se formează din vapori de apă sub acțiunea unui vânt ascendent.
Denumirea acestui nor fascinant vine din limba latină, unde „cumulus” înseamnă grămadă, iar „nimbus” înseamnă nor de furtună. Forma sa uluitoare a fost capturată în imagini inedite publicate pe pagina Furtuni România.
Norii Cumulonimbus se pot forma izolat, grupați sau de-a lungul unui front atmosferic rece sub forma liniilor de furtuni. Acești nori sunt capabili să genereze fenomene severe, cum ar fi fulgerele și tornadele. Norii cumulonimbus congestus pot evolua în supercelule, care sunt asociate cu furtuni puternice și severe.















































































































