Academia Română, filiala Timișoara, a găzduit, marți, 19 noiembrie, simpozionul științific intitulat „150 de ani cu Sever Bocu”. Evenimentul a reunit personalități din mediul academic și cultural care au adus în prim-plan moștenirea jurnalistului, politicianului și patriotului bănățean Sever Bocu.
Sever Bocu s-a născut pe 19 noiembrie 1874, în Șiștarovăț (aproape de Lipova), și a murit pe 21 ianuarie 1951, în închisoarea Sighet. A fost unul dintre liderii de seamă ai Partidului Național Român, ulterior ai Partidului Național Țărănesc, deputat reprezentant al Banatului și ministru în guvernul lui Iuliu Maniu. În perioada interbelică, a înființat la Timișoara cotidianul Vestul, una dintre publicațiile de referință din această parte a țării.
Lupta împotriva centralismului
Sever Bocu a fost un oponent vocal al centralismului de la București, subliniind nedreptățile și dezavantajele resimțite de Banat. Într-un articol publicat în Vestul pe 22 ianuarie 1933, scria:
„Banatul a cerut și va insista, ca printr-o largă descentralizare să i se asigure: autonomia administrativă, oprirea evaziunii fiscale, proporționalitatea în contribuțiile la sarcinile statului. (…) Dușmanul… este centralismul hrăpăreț care suge vlaga acestui popor. Bucureștii au luat proporții fantastice numai în câțiva ani. (…) În orașele periferice dimpotrivă, totul lâncezește, datorită jefuirii metodice a provinciilor prin centralism”.
În 16 mai 1931, îi apare un articol remarcabil, intitulat “Popor din Banat, trezeşte-te!”, în care arată cât de nedrept este tratamentul care i se administrează Banatului, cât este de marginalizat şi cum îi sunt ignorate necesităţile şi dorinţele.
În 1934, în același ziar, afirma: “Eu sunt un regionalist. Baza programului meu e regionalismul. Eu cred că provinciile vor trăi, vor progresa și vor muri pe această chestie a descentralizării”.
Tot în Vestul scria: “Un om care nu-şi iubeşte întâi satul, provincia sa natală restrânsă, nu-şi iubeşte ţara”! Prin centralizare, oraşele de la vest, care <alcătuiesc azi o puternică cultură de graniţă>, vor ajunge <pe urmele Iaşilor, ruine glorioase în profitul unui singur oraş, al Bucureştilor!>”.
Contribuții pentru Banat
Meritele lui Sever Bocu pentru dezvoltarea Banatului au fost semnificative. Datorită eforturilor sale s-a reînființat Mitropolia Banatului, s-a înființat Universitatea de Vest și au fost mutate la Timișoara mai multe instituții din Ardealul de Nord. De asemenea, a militat pentru crearea unui post de radio la Timișoara.
A fondat și Asociația Luptătorilor Bănățeni și a contribuit la ridicarea mai multor monumente dedicate personalităților bănățene.
Persecuția comunistă și sfârșitul tragic
Considerat un pericol pentru regimul comunist, Sever Bocu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950. A fost întemnițat la închisoarea Sighet, unde a decedat pe 21 ianuarie 1951.
Simpozionul de la Timișoara a fost o ocazie de a aduce un omagiu acestui simbol al luptei pentru drepturile bănățenilor și pentru o Românie descentralizată și justă.
Omagiu la Academie
Printre cei care au susținut alocuțiuni s-au numărat scriitorul Viorel Marineasa, cu prezentarea „Sărbători în absența protagoniștilor”, și profesorul Dorel Ionel Sinaci, care a vorbit despre „Inaugurarea Palatului Tribuna și numirea lui Sever Bocu ca prim-redactor al publicației Tribuna”. Publicistul Lucian Vasile Szabo a expus tema „Sever Bocu de la Tribuna la România Mare”, iar istoricul Vasile Dudaș a abordat contribuția lui Bocu la înființarea batalioanelor de voluntari români transilvăneni și bănățeni în 1917.
Profesorul Dumitru Tomoni, vicepreședintele Societății de Științe Istorice din România, a prezentat lucrarea „Sever Bocu – de la unirea necondiționată la regionalismul bănățean”.
