Șeful Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Cluj a respins definitiv contestația formulată de acesta împotriva deciziei inițiale de arestare. Hotărârea instanței este definitivă, conform: https://www.pressalert.ro/
Cristian Anton este acuzat de procurorii DNA că ar fi luat mită în schimbul eliberării atestatelor de pregătire profesională pentru șoferi. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său, anchetatorii au descoperit aproximativ 500.000 de euro, o parte din bani fiind ascunși în cutii de pantofi.
Decizia de menținere a arestului preventiv a fost luată de Curtea de Apel Cluj, care a respins ca nefondată contestația depusă atât de Anton, cât și de un alt inculpat din dosar. Cei doi au încercat să anuleze măsura dispusă anterior de Tribunalul Cluj.
Potrivit anchetatorilor, Cristian Anton, considerat apropiat al liderului PSD Sorin Grindeanu, ar fi fost implicat într-un sistem de corupție legat de certificarea profesională a șoferilor din transportul rutier.
Cazul este în continuare instrumentat de DNA, urmând ca instanța să se pronunțe ulterior asupra fondului acuzațiilor













































































































