Comercianții din marile rețele susțin că modificările aduse plafonării adaosului comercial la alimentele de bază nu vor aduce beneficii consumatorilor și riscă să afecteze funcționarea pieței. Reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) critică noua formă a legii adoptate de Camera Deputaților, care prelungește măsura până la finalul anului 2026, dar schimbă modul de aplicare, conform: https://www.radioresita.ro/
Potrivit AMRCR, noua legislație elimină obligația procesatorilor de a limita marja de profit la 20%, plafonarea urmând să fie aplicată doar importatorilor, distribuitorilor și retailerilor. Comercianții consideră că această modificare creează un tratament inegal între actorii implicați în lanțul alimentar.
„Plafonarea prețurilor la alimente a fost prelungită, dar și modificată într-o manieră care nu susține beneficiul consumatorilor și va perturba și mai mult funcționarea sectorului”, au transmis reprezentanții asociației într-un comunicat.
AMRCR avertizează că eliminarea restricțiilor pentru procesatori ar putea genera avantaje concurențiale și dezechilibre în piață. „Cei care nu se mai află sub restricția plafonării vor avea deplină libertate să își stabilească orice marjă de profit pe care o vor considera necesară”, susțin comercianții, apreciind că măsura intră în contradicție cu obiectivul declarat al legii.
De asemenea, AMRCR și Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România reclamă lipsa unor măsuri dedicate protejării consumatorilor vulnerabili. Cele două organizații susțin că actuala formă a legislației nu oferă garanții suplimentare pentru categoriile afectate de scumpiri, într-un context economic marcat de inflație ridicată, scăderea consumului și presiuni asupra lanțurilor de aprovizionare.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 decembrie 2026. Măsura vizează operatorii economici implicați în import, comerț intracomunitar, distribuție și retail, iar printre produsele incluse se află pâinea, laptele, făina, mălaiul, ouăle, uleiul, carnea, legumele și fructele de bază.
















































































































