Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri din Timișoara

Reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara începe în această vară, după un blocaj de aproape un an

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților. Primarul Dominic Fritz a semnat autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega, în urma deciziei favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an. În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările. Noul pod va fi accesibil pentru toată lumea: și pentru mame cu cărucior, și pentru copii pe bicicletă și pentru persoane cu mobilitate redusă. Pe ambele maluri ale Begăi vor fi amenajate puncte de belvedere. Vestea bună e că integrăm parapetele cu lacăt în interiorul noului pod – așa cum ați cerut mulți dintre voi ”, spune primarul Dominic Fritz

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Decizia prin care jocurile de noroc în locații fizice au fost interzise în Lugoj este contestată în instanță de un operator din domeniu. Power...

Actualitate

Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în zona Banat, județul Arad. Seismul a avut magnitudinea 2,8 și s-a produs...

Știri Regionale

Transportul public din Arad a înregistrat o creștere importantă a numărului de utilizatori după reducerea tarifelor. În luna septembrie, CTP Arad a vândut cu...

Știri din Lugoj

Primăria Lugoj demarează lucrările de modernizare a celui de-al doilea tronson al străzii Alexandru Mocioni, în cadrul unui proiect european de aproximativ 21 de...