Tribunalul Timiș transmite că, în perioada 2–5 iunie, activitatea instanțelor din județ ar putea fi afectată, ca urmare a protestelor anunțate de personalul auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar.
„Tribunalul Timiş ia act de Hotărârea nr. 2 din 27 mai 2026 adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial și își exprimă respectul instituțional față de demersurile personalului auxiliar de specialitate și conex”, arată reprezentanții instanței.
Potrivit acestora, în intervalul orar 08:00–12:00 activitatea curentă va fi suspendată, urmând să fie soluționate doar cauzele urgente prevăzute de lege. De asemenea, programul cu publicul la Arhivă și Registratură va fi redus și se va desfășura între orele 10:00 și 12:00. Conducerea instanței avertizează că măsurile de protest pot genera întârzieri și disfuncționalități în desfășurarea activității judiciare.
Protestele au loc în contextul în care Ministerul Muncii continuă consultările privind noua lege a salarizării unitare, reformă care trebuie adoptată până la 31 august pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Sindicaliștii susțin că noul proiect riscă să provoace o nouă perioadă de înghețare a salariilor, de această dată pentru următorii cinci ani, și să genereze un nou val de litigii în sistemul judiciar.
















































































































