Primăria Municipiului Timișoara demarează o campanie de colectare a datelor despre traficul auto, velo și pietonal, precum și despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. De luni, 12 octombrie, echipele unei firme contractate de municipalitate vor discuta cu locuitorii a aproape 2.000 de gospodării, pentru a afla și a înțelege cum se deplasează prin oraș.
Informațiile vor fi folosite pentru construirea modelului de transport care va permite Primăriei să identifice problemele de mobilitate, să simuleze efectele viitoarelor investiții și să stabilească prioritățile în vederea actualizării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, instrumentul de bază folosit de orașe pentru planificarea investițiilor în infrastructură și mobilitate. Timișoara folosește în prezent Planului de Mobilitate Urbană Durabilă elaborat în 2015, care a stat la baza planificării unor investiții importante din ultimul deceniu.
Între timp, orașul s-a extins, au apărut noi zone rezidențiale și economice, iar obiceiurile de deplasare s-au schimbat. Munca de acasă sau în sistem hibrid și schimbările apărute după pandemia din 2019 au influențat, de asemenea, modul în care timișorenii circulă prin oraș. În plus, o parte dintre investițiile prevăzute în planul din 2015 au fost deja realizate, iar altele sunt în curs de implementare.
Pentru a pregăti și prioritiza viitoarele investiții cu perspectivă spre 2035 și 2045, Primăria are nevoie de date care să reflecte modul în care oamenii circulă prin oraș și în zona metropolitană. Discuțiile cu timișorenii vor avea loc online, telefonic și față în față, atât la domiciliu, cât și în diferite puncte din oraș. Cercetarea va include un eșantion reprezentativ pentru populația Timișoarei și va urmări traseele parcurse, mijloacele de transport folosite și motivele deplasărilor.
În paralel, echipele vor colecta date de trafic în cel puțin 50 de locații, vor măsura timpii de deplasare cu mașina și cu transportul public și vor număra pietonii și călătorii din mijloacele de transport. De asemenea, vor realiza interviuri cu participanții la trafic, cu sprijinul Poliției Rutiere.
Toate datele colectate vor fi anonime și utilizate exclusiv pentru elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă.
Aria de studiu cuprinde Municipiul Timișoara și cele 16 localități din Zona Urbană Funcțională: Becicherecu Mic, Bucovăț, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Parța, Pișchia, Remetea Mare, Săcălaz, Șag, Sânandrei și Sânmihaiu Român.

















































































































