Banca Națională a României marchează împlinirea a 146 de ani de la înființare printr-un eveniment special dedicat publicului larg. În zilele de 23 și 24 aprilie 2026, sediul Sucursalei Regionale Timiș își deschide porțile pentru cea de-a șasea ediție a proiectului „Zilele Porților Deschise”, oferind vizitatorilor ocazia de a explora tezaurul istoric și sediul instituției din inima orașului.
Sunt organizate tururi ghidate cu o durată de aproximativ 30 de minute. Programul de vizitare este cuprins între orele 11:00 și 19:00, iar accesul se face în grupuri de maximum 20 de persoane, fără a fi necesară o programare prealabilă. Ultima intrare este permisă la ora 18:00.
Cei interesați vor putea afla detalii despre istoria și rolul instituției, dar și să viziteze expozițiile tematice. Printre acestea se numără ”Începuturile monedei românești”, care prezintă tipuri de monede utilizate înainte de apariția sistemului monetar național, inclusiv talerul-leu. De asemenea, va fi expusă o secțiune dedicată tezaurului BNR evacuat la Moscova în timpul Primului Război Mondial, unul dintre cele mai sensibile episoade din istoria financiară a României.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere, totodată, și una dintre cele mai reprezentative clădiri din patrimoniul Timișoarei. Imobilul de pe I.C. Brătianu nr. 1, de lângă Poșta Mare, unde își are sediul sucursala BNR, a fost ridicat între anii 1903 și 1904. Interiorul păstrează detalii arhitecturale elegante – de la holul central și ghișeele publice, la scara monumentală care duce spre birourile de la etaj.



















































































































