Procurorii DIICOT au efectuat miercuri 21 de percheziții în județele Gorj, Mehedinți și Timiș, într-un dosar ce vizează o grupare suspectată de trafic de droguri de risc și mare risc, care ar fi vândut substanțe interzise inclusiv elevilor, unii în vârstă de doar 15 ani, conform: https://www.pressalert.ro/
Anchetatorii susțin că rețeaua a fost constituită la finalul anului 2025 în județul Gorj de patru persoane, la care s-au alăturat ulterior alți șapte membri. Aceștia ar fi fost implicați în transportul, prepararea și comercializarea drogurilor.
Potrivit DIICOT, liderul grupării coordona activitățile de procurare și vânzare a substanțelor interzise, dar îi instruia și pe ceilalți membri cu privire la metodele de preparare și porționare a drogurilor și produselor psihoactive.
Pentru distribuție, suspecții foloseau inclusiv metoda „dead drop”, prin care dozele erau ascunse în diverse locuri, iar cumpărătorii primeau coordonatele exacte după efectuarea plății.
Plata se făcea atât în numerar, cât și în criptomonede. Conform anchetatorilor, banii obținuți din vânzări erau transformați în active digitale și depozitați în portofele electronice.
Drogurile erau vândute cu 100 de lei gramul, iar pentru fidelizarea clienților suspecții ofereau reduceri, trei grame fiind comercializate cu 250 de lei.
În timpul anchetei au fost ridicate mai multe cantități de droguri și substanțe psihoactive, iar procurorii au identificat numeroși consumatori, majoritatea elevi din județul Gorj.















































































































