Pentru a aniversa 30 de ani de parteneriat european între municipiul Lugoj și metropola Orléans, primăria franceză a organizat o primă parte a unei expoziții de fotografie a trei lugojeni, Gabriel Brezeanu, Florin Blaga, Adrian Belodedici și Raimondo Mario-Rup care a fost vernisată pe 30 aprilie și va putea fi vizitată până pe data de 31 mai în fața hotelului Groslot.
Instantaneele surprinse de cei patru artiști reflectă viața cotidiană din municipiul de pe Timiș, dar și culturală și mai prezintă repere cunoscute de către lugojeni cu clădiri istorice.
O parte dintre imagini poate fi admirată pe site-ul admnistrație locale franceze, la adresa https://tinyurl.com/45t7prs2.
Tot cu această ocazie de aniversare a înfrățirii celor două orașe, la invitația consilierului municipal al Orléans-ului, Corul ”Ion Vidu” Lugoj al Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” a cântat marți, 7 mai, la Biserica Saint Pierre du Martroi.
Au avut loc două concerte, unul după altul și ambele au avut un succes răsunător pentru publicul francez, fiecare piesă fiind răsplătită cu ropote de aplauze.
A doua zi, corul s-a alăturat procesiunii comemorative care va reface traseul istoric al Ioanei d’Arc din 1429.
Manifestările dedicate Ioanei d`Arc, patroana spirituală a orașului Orléans și eroina națională a Franței, din zilele de 7 și 8 mai, au înregistrat și prezența unei delegații oficiale din Lugoj.
”Am întărit colaborarea bilaterală pe plan cultural, sportiv și educațional. Le-am mulțumit colegilor francezi pentru ospitalitate, le-am adresat mulțumiri pentru cele trei decenii în care am menținut nestinsă flacăra acestui parteneriat și le-am spus că am considerat Orleans ca un frate mai mare, de la care ne-am inspirat, care ne-a ajutat la nevoie și ne-a îndrumat cu experiența sa”, a spus Bogdan Ștefan Blidariu, primarul interimar.
În urmă cu o lună, o delegație din Orléans, alcătuită din elevi și profesori de la Liceul ”Pothier” din orașul înfrățit a fost prezentă la sala festivă a Primăriei Lugoj. Gazdele au fost colegii lor de la Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”.
Acțiunea a venit în întâmpinarea aniversării a trei decenii de parteneriat european între cele două orașe.
Bogdan Ștefan Blidariu a primit delegația franceză și le-a vorbit tinerilor despre aspecte din istoria Lugojului, despre relațiile bilaterale cu Orléans și importanța proiectelor cu finanțare europeană care vor schimba în bine fața orașului.
Semnarea protocolului de înfrățire cu Orléans
Într-un moment de cotitură în istoria României, orléanșii au început să stabilească legături cu orașul Lugoj. Aceste prime schimburi din 1989 menite să susțină și să încurajeze eforturile democratice ale orașului au avut ca rezultat semnarea unui pact de prietenie. Acesta a fost ratificat în 1994.
Mai exact, sâmbătă, 16 aprilie 1994, la ora 9.30 începea la Primăria Municpiului Lugoj ceremonia semnării actului de înfrăţire Lugoj – Orleans între Jean Pierre Sueur, primarul oraşului francez Orléans, şi ing. Virgil Turcan, edilul șef al municipiului Lugoj.
Gazdele au fost reprezentate de primarul Virgil Turcan, vicele Marius Martinescu şi secretarul Sorin Stragea.
Delegaţia oficială franceză a fost condusă de Jean Pierre Sueur, primar al oraşului Orleans şi fost secretar de stat la Ministerul de Interne al Franţei, Helene Mouchard Zay, consilier pentru cultură, relaţii internaţionale şi drepturile omului, Jean Pierre Gabelle, consilier municipal, Michel Bourdier, director adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Economică a municipalităţii Orléans şi jurnalistul Denis Leger, redactor şef al cotidianului regional ”La Republique du Centre”.
Aceste nume evidenţiază atenţia părţii franceze, la acea dată, faţă de acordul cu Lugojul.
În cele două zile cât au stat la noi, oaspeţii au arătat un interes maxim faţă de toate aspectele vieţii din municipiul de pe Timiș. Au vizitat Colegiul ”Iulia Hasdeu”, Mondial SA, Casa Româno-Franceză, Spitalul Municipal, Muzeul, Galeria ProArte, Teatrul Municipal şi Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, unde a avut loc un concert al Corului ”Ion Vidu”. Anterior, francezii invitaseră Ansamblul ”Lugojana” la Sărbătorile Ioanei D’Arc, sărbătoarea nr. 1 la Orleans.
În afara ambasadorului Philippe Etienne, Jean Pierre Sueur este cu siguranţă cea mai importantă personalitate a Franţei care a vizitat Lugojul după 1990.
Foto: Gabriel Brezeanu
sursa: redesteptarea.ro





















































































































