Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Deva, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a avariat cel puțin 16 autoturisme parcate în diferite zone ale municipiului. Faptele ar fi fost comise în noaptea de 7 spre 8 noiembrie, conform: https://renasterea.ro/
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au demarat cercetările după ce, în cursul zilei de 8 noiembrie, mai mulți proprietari sau utilizatori de autoturisme au reclamat că și-au găsit mașinile avariate.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că mai multe vehicule prezentau distrugeri la nivelul oglinzilor retrovizoare. În unele cazuri, au fost deteriorate și alte componente, inclusiv aripi ale autoturismelor.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat un bărbat de 37 de ani, din Deva, bănuit de comiterea a 16 acte materiale de distrugere și a unei tentative de furt calificat.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri corespunzătoare.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.



















































































































