Primăria Municipiului Lugoj a anunțat demararea unui proiect amplu de infrastructură velo, prin care vor fi amenajați peste 25 de kilometri de piste de biciclete, finanțați prin Programul Regional Vest, conform: https://renasterea.ro/
Proiectul, intitulat „Îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru pietoni și bicicliști în municipiul Lugoj”, prevede realizarea a 25,687 km de piste, modernizarea zonelor pietonale și plantarea a 345 de arbori de-a lungul traseelor.
Autoritățile locale transmit că investiția urmărește dezvoltarea mobilității urbane prin încurajarea transportului nemotorizat și reducerea dependenței de autoturismele personale. Conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă 2021–2027, măsura va contribui la scăderea emisiilor de CO₂ cu aproape 11% și la creșterea atractivității deplasărilor sustenabile.
Proiectul, derulat pe o perioadă de 30 de luni, între iunie 2025 și decembrie 2027, are o valoare totală de 33,3 milioane de lei, din care peste 25,8 milioane de lei provin din fonduri europene. Se estimează că până la finalizarea lucrărilor, numărul utilizatorilor pistelor va crește cu peste 37%.














































































































