Un incendiu a izbucnit luni seara pe acoperișul unei hale din zona industrială a municipiului Arad, în timp ce în interior se aflau aproximativ 60 de persoane. Toți cei aflați în clădire au reușit să iasă în siguranță, fără a fi înregistrate victime, conform: https://www.pressalert.ro/
Flăcările au pornit de la un dispozitiv de ventilare aflat pe acoperiș. Pentru stingerea incendiului, Detașamentul Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare ușoară și o ambulanță SMURD.
Echipajele au acționat rapid pentru a împiedica extinderea focului, iar incendiul a fost localizat înainte de a provoca pagube majore. Cauza exactă a producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.














































































































