Viața de zi cu zi a timișorenilor nu a fost legată doar de podurile peste Bega, ci și de podul aflat la câțiva kilometri de Timișoara, la Șag, peste râul Timiș, traversat de trenul care merge spre Moravița. Primul pod de fier de la Șag, peste Timiș, a fost construit în 1858 și marchează începutul călătoriilor cu trenul în această regiune. În urma inundațiilor din 1859, dar și a celor ulterioare, inginerii au decis să proiecteze un pod nou, care să țină cont de corecțiile realizate pe malurile râului.
În toamna anului 1874 a fost construit un nou pod de cale ferată, cu o lungime totală de 170 de metri. În timpul construcției, în dreapta vechiului pod a fost ridicat un pod provizoriu din lemn, pentru ca circulația trenurilor să nu fie afectată. La inundațiile din 26 mai 1877, nivelul apei a depășit linia de cale ferată, astfel că s-a decis ridicarea podului cu 1,60 metri.
După 25 de ani de utilizare, podul construit în 1874 nu a mai putut ține pasul cu dezvoltarea transportului feroviar. Căile Ferate Maghiare au decis să proiecteze un nou pod, construit pe vechii piloni. Proiectul a fost realizat de inginerii MAV, iar noul pod a fost dat în folosință pe 30 iunie 1899, cu predarea oficială consemnată pe 22 august 1900. Reconstrucția podului, care avea o lungime de 167,49 metri, a costat 73.574,62 coroane.
Interesant este că acest pod a avut o viață scurtă, de doar 13 ani. În 1913, cei de la MAV au construit cel de-al patrulea pod peste Timiș, la Șag. Noul pod a fost construit la o distanță de 15 metri în stânga vechiului pod.
Explicația pentru construcția unui nou pod a fost realizarea ecluzei de la Topolovățul Mare, care avea rolul de a transfera apa din Bega în Timiș, crescând astfel debitul acestuia. Podul de la Șag ar fi trebuit înălțat cu 1,60 metri, iar lungimea mărită cu 50 de metri.
Inginerii MAV au decis că este mai economic, dar și mai avantajos din punct de vedere tehnic, să construiască un pod nou, mai exact să mute cel vechi. Decizia a fost întărită în urma inundațiilor din 27 mai 1912, când apa a trecut cu 60 de centimetri peste liniile de cale ferată, iar timp de patru săptămâni circulația trenurilor a fost oprită.
Mutarea podului a început pe 11 august 1913 și s-a încheiat pe 28 octombrie. Structura de fier a fost mutată pe noii piloni. Lucrările au costat 52.954 coroane, fiind realizate de firma budapestană Gregersen G és Fiai.
Noul pod avea o lungime de 202 metri și a fost ridicat cu 2,92 metri față de cel vechi.
Aceasta este povestea relatată de inginerul Árpád Jancsó, autor al numeroaselor cărți despre istoria transportului și a infrastructurii rutiere din Banat. Fotografiile vechi îi aparțin.
