Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

TURISM

„Drumul mierii în Banat” – un nou traseu turistic pentru ecoturism și sănătate

Un traseu turistic inedit, care îmbină tradiția apicolă cu ecoturismul și terapiile naturale, va fi lansat oficial în primăvara anului viitor în Banat. Proiectul transfrontalier „Drumul mierii în Banat” oferă vizitatorilor o experiență unică în mijlocul naturii, în zone cu tradiție în albinărit, conform: https://www.pressalert.ro/


Traseul tematic își propune să promoveze ecoturismul și turismul de sănătate, prin vizitarea mai multor stupine autentice amplasate în 21 de localități bănățene: cinci în județul Timiș, cinci în Caraș-Severin, zece în Serbia și una în campusul Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Proiectul transfrontalier, realizat în parteneriat cu Serbia, valorifică tradiția albinăritului din Banatul istoric și promovează mierea și produsele apicole locale – de la salcâm, tei și floarea-soarelui până la sortimente poliflore și de munte.


Deși anul a fost dificil pentru apicultori, din cauza secetei prelungite, inițiativa oferă o nouă perspectivă turistică și economică pentru regiune. Traseul nu doar că evidențiază bogățiile naturale ale Banatului, ci sprijină și producătorii locali, contribuind la dezvoltarea turismului rural.


Pe lângă degustările de miere și vizitarea stupinelor, turiștii vor putea încerca apiterapia – o metodă naturală de terapie cu aerosoli din stup, recunoscută pentru efectele benefice asupra sistemului respirator și imunitar. Inhalarea aerului din stup, bogat în mirosuri de miere, polen și propolis, se face cu ajutorul unor măști speciale, de unică folosință.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte


Toate produsele apicole de pe traseu vor fi testate în laborator, pentru a garanta calitatea acestora. Organizatorii își propun ca „Drumul mierii” să devină o atracție turistică importantă, completând oferta naturală, culturală și gastronomică a regiunii.

 Deschiderea oficială a traseului pentru public este programată pentru primăvara anului 2026.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Poliția Municipiului Lugoj are un nou șef. Comisarul-șef Cristian Dimofte a fost declarat admis la concursul organizat pentru ocuparea funcției de conducere și revine...

Știri din Lugoj

Podul de Fier din Lugoj se apropie de momentul redeschiderii circulației, însă traficul nu poate fi reluat până la finalizarea tuturor intervențiilor din zonă....

Stiri Timișoara

Lovitură de teatru în dosarul care a zguduit CFR Timișoara! Cei nouă angajați ai CFR Călători care fuseseră condamnați în primă instanță la pedepse...

Stiri din Timiș

Buziașul face un pas important pentru dezvoltarea turismului local. Consiliul Local a aprobat în unanimitate proiectul pentru construirea unei noi zone de agrement, o...