Elevii de clasa a X-a și a XI-a care vor să testeze viața de student mai au la dispoziție câteva zile pentru a se înscrie la ediția din acest an a proiectului West Summer University, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara.
Înscrierile sunt deschise până în 1 mai și se realizează prin completarea formularului online disponibil pe platforma proiectului. Lista participanților selectați urmează să fie anunțată până cel târziu în 25 mai, prin e-mail.
West Summer University este școala de vară a UVT dedicată liceenilor care vor să afle cum arată viața universitară și să descopere oferta educațională a instituției. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 23 iulie – 8 august, la Timișoara.
Participanții vor locui în cămine studențești și vor merge la cursuri și seminare introductive în domeniul ales. În plus, programul include activități de orientare în carieră, dezvoltare personală, evenimente sociale, activități sportive și recreative.
La înscriere, fiecare elev își va alege una dintre cele 12 facultăți din cadrul Universității de Vest din Timișoara, urmând să participe la activitățile pregătite de aceasta pe durata proiectului.
Valoarea taxei de participare va fi comunicată către fiecare elev care a fost selectat. Aceasta va acoperi cazarea în cămin, masa și accesul la toate activitățile programului. Elevii proveniți din medii dezavantajate pot solicita gratuitate, în baza unor documente justificative.


















































































































