Singura cursă pe care o mai are Aeroportul Arad, cea sezonieră turistică ce face legătura cu Antalya, a fost relocată temporar pe Aeroportul Timișoara, cel puțin până în luna septembrie, operatorul invocând condiții mai bune în orașul vecin pentru operare în zilele cu temperaturi extreme.
Directorul operațional al aeroportului, Paul Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că aeronava care trebuia să aterizeze miercuri venind din Antalya a mers direct la baza din Timișoara, după o decizie similară luată și în 12 august. Paul Popescu a spus că a fost informat de către operator că această cursă nu va mai ateriza la Arad în luna august, din cauza caniculei. Pe Aeroportul Timișoara, pista este mai lungă și asta ar conferi condiții mai bune de aterizare/decolare când temperaturile exterioare sunt extreme.
Conducerea aeroportului a mai arată că înțelege ‘disconfortul creat călătorilor’ și consideră că turiștii ‘trebuie să beneficieze de informații complete, din timp, precum și de soluții adecvate pentru a ajunge la destinația inițial convenită’.
Cursa turistică ar urma să se întoarcă pe baza aeriană din Arad din 2 septembrie.
Aeroportul local nu mai are curse regulate din 2015. La Arad mai există doar zboruri sezoniere turistice, charter și cargo – ocazionale.






















































































































