Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Actualitate

Centru pentru copii care comit infracțiuni. Proiectul continuă la Săcălaz chiar dacă localnicii se opun

Autoritățile județene din Timiș au decis să continue proiectul privind înființarea unui centru pentru minorii care comit infracțiuni, la Săcălaz, chiar dacă o parte dintre localnici s-au opus. Consiliul Județean a respins plângerea prealabilă formulată de cetățeni, considerând că hotărârea respectă legea și răspunde unui interes public major.

„S-a constatat că hotărârea de Consiliu Judeţean respectă dispoziţiile legale, precum şi oportunitatea adoptării acesteia, astfel că se impune respingerea plângerii prealabile. Hotărârea a fost adoptată cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente, atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât şi al temeiului juridic şi al scopului urmărit. Legea spune că, în cazul copilului care nu răspunde penal şi săvârşeşte o infracţiune, instanţa judecătorească dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial specializat. Or, având în vedere că un asemenea centru de tip rezidenţial specializat nu exista, s-a impus înfiinţarea unui astfel de centru. Este un serviciu social necesar, pentru asigurarea intervenţiei specializate în cazul minorilor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar care nu răspund penal potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pentru realizarea unor intervenţii specializate într-un cadru organizat, controlat şi adaptat nevoilor acestei categorii de beneficiari”, a declarat pentru AGERPRES, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, iniţiatorul proiectului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Centrul va funcționa în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și va face parte dintr-un complex de servicii sociale din Timișoara.  Proiectul a fost inițiat după cazul grav de la Cenei, în care mai mulți minori au fost implicați într-o crimă, iar unul dintre ei nu a putut fi tras la răspundere penală din cauza vârstei.

Noul centru va avea o capacitate limitată, de maximum șase minori, și va funcționa în regim controlat, cu supraveghere permanentă și reguli stricte de deplasare.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...