Numărul copiilor cu probleme respiratorii anterior diagnosticate a crescut în perioada caniculară din acest an față de anii precedenți, crizele de astm bronșic fiind adesea confundate cu răceli, a declarat pentru AGERPRES, pneumolog Ioana Ciucă, șefa Secției Pneumologie Pediatrică Bega II a Spitalului Județean Timișoara. Mediul atrage atenția că nediagnosticarea corectă a acestor probleme duc eronat la folosirea de antibiotice care nu au efect, dar pot sensibiliza organismul în mod nedorit.
„Au fost mai multe exacerbări/crize, comparativ cu aceeași perioadă a anilor trecuți. Anul trecut am remarcat că sunt mai multe crize de astm la copii vara și de aceea anul acesta am fost mai atenți. Nu severitatea a fost marcată, ci numărul exacerbaților la copiii care primesc medicație de fond. Aceste exacerbări se datorează cel mai probabil caniculei, dar părinții nu realizează aspectul, uneori nici medicii. Crizele de astm declanșate de caniculă se confundă cu răceli și nu sunt ușor de diagnosticat”, a detaliat medicul.
Pentru copiii cu boli pulmonare cronice, canicula poate însemna agravarea simptomelor și un risc mai mare de complicații. În cazul copiilor cu fibroză chistică, canicula poate fi și mai periculoasă, deoarece aceștia pierd cantități mai mari de sare prin transpirație. De aceea, hidratarea și aportul de lichide și săruri minerale trebuie crescute.
Copiii cu boli pulmonare, mai arată medicii, ar trebui să evite activitățile fizice intense în aer liber în intervalul 11:00-18:00, când temperaturile și nivelul poluării sunt cele mai ridicate. Hidratarea corespunzătoare, petrecerea timpului în spații răcoroase și utilizarea corectă a aerului condiționat pot reduce riscul apariției problemelor respiratorii.






















































































































