Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Actualitate

Angajați de la ocoale silvice din Arad, Hunedoara și Caraș-Severin, anchetați pentru implicare într-un lanț infracțional

23 de percheziții au avut loc, miercuri, simultan în județele Bistrița-Năsăud, Suceava, Arad, Hunedoara, Harghita și Caraș-Severin, fiind vizate persoane bănuite că ar fi implicate într-un lanț infracțional, de la angajați ai ocoalelor silvice și operatori economici, până la intermediari și beneficiari ai materialului lemnos exploatat ilegal. Au fost descinderi la domiciliile administratorilor unor persoane juridice, la sediile sociale, depozitele de materiale lemnoase, precum și punctele de lucru ale mai multor operatori economici implicați în exploatarea și comercializarea materialului lemnos.

Operațiunea a vizat identificarea tuturor persoanelor implicate în lanțul infracțional, precum și verificarea echipamentelor și dispozitivelor de marcare utilizate în exploatarea forestieră și a oricăror mijloace informatice sau documente contabile care ar putea releva existența unor evidențe paralele sau operațiuni ilicite.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

În judeţul Arad, mai mulţi angajaţi ai unui Ocol Silvic de stat ar fi desfăşurat activităţi ilicite prin care ar fi favorizat anumite firme din domeniul exploatării şi comercializării materialului lemnos. Procurorii suspectează personalul silvic că ar fi pus în valoare masă lemnoasă cu încălcarea normelor legale. Aceasta ar fi fost ulterior adjudecată de firmele respective în cadrul licitaţiilor organizate la nivelul Direcţiei Silvice Arad în condiţii aparent legale, dar bazate pe date nereale, generând un prejudiciu semnificativ fondului forestier.

În judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, angajaţii unei firme ar fi tăiat fără drept şi ar fi sustras aproape 300 de arbori din fondul forestier naţional, proprietate publică a statului.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul estimat depășește 150.000 de lei, afectând fondul forestier național.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Procurorii continuă cercetările pentru a stabili responsabilitățile exacte și pentru a lua măsurile legale împotriva celor implicați.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Social

În timp ce primăria din Lugoj cere clemență, lugojenii spun că au ajuns la capătul răbdărilor cu șantierul Podului de Fier din oraș. Mai...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...