Un avion Austrian Airlines, care efectua cursa Tel Aviv–Viena, a fost deviat de urgență către Sofia, Bulgaria, după ce echipajul a fost alertat cu privire la o posibilă bombă la bord. Aeronava se afla în apropierea spațiului aerian românesc și a fost escortată de un avion de vânătoare MiG-29 bulgar. În urma verificărilor, alerta s-a dovedit a fi falsă, conform: https://www.tion.ro/
Incidentul a avut loc duminică seara, când echipajul aeronavei a raportat o amenințare cu bombă și a decis să aterizeze pe aeroportul din capitala Bulgariei, potrivit Ministerului bulgar al Transporturilor, citat de Jerusalem Post.
La bord se aflau 51 de pasageri și șase membri ai echipajului. Toți au fost evacuați în siguranță după aterizare, iar autoritățile au început verificările pentru a stabili dacă exista vreun dispozitiv exploziv la bord.
În urma controlului de securitate, nu a fost descoperită nicio bombă. Austrian Airlines a confirmat că aeronava a fost verificată, iar amenințarea nu s-a adeverit, potrivit agenției austriece de presă APA.
Din primele informații, alerta ar fi fost declanșată în urma unui apel telefonic efectuat din Viena. Nu au fost raportate victime în urma incidentului.
Alte incidente recente au pus în alertă autoritățile aviatice
Evenimentul are loc într-un context marcat de mai multe incidente care au ridicat semne de întrebare privind securitatea zborurilor comerciale.
Luna trecută, copilotul unui zbor Flydubai ar fi atacat pilotul și ar fi încercat să deturneze aeronava, cu intenția de a o prăbuși în Israel.
De asemenea, săptămâna trecută, o alertă de deturnare declanșată accidental la bordul unui avion care zbura pe ruta Corfu–Nürnberg a determinat autoritățile din Croația și Germania să ridice avioane de vânătoare pentru interceptarea și verificarea aeronavei.



















































































































