Un grav accident de circulație a avut loc duminică dimineață, într-o localitate din județul Timiș, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/
Accidentul s-a produs în localitatea Ictar-Budinț, situată între Timișoara și Lugoj. În cele două mașini implicate se aflau trei persoane.
În urma coliziunii puternice, caroseria unuia dintre autoturisme a fost grav avariată, iar doi ocupanți au rămas blocați în interior. Pompierii au intervenit pentru extragerea victimelor, care au fost preluate de echipajele medicale.
Răniții au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Starea lor nu a fost precizată până în acest moment.












































































































