Un bărbat de 77 de ani a fost rănit marți seara, 3 martie 2026, într-un accident rutier produs pe DN6, în zona localității Găvojdia. În coliziune au fost implicate două autoturisme și un autocamion, conform: https://www.radioresita.ro/
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, șoferul în vârstă de 77 de ani circula dinspre Caransebeș către Lugoj, când a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 40 de ani și cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani. Cele două vehicule circulau regulamentar din sens opus.
În urma impactului a rezultat o singură victimă – șoferul de 77 de ani. Acesta a fost găsit conștient și cooperant, primind îngrijiri medicale la fața locului.
La intervenție au participat pompierii din Lugoj, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj SMURD, care a acordat primul ajutor și a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Traficul în zonă a fost temporar afectat pe durata intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.

















































































































