Lucrările de modernizare a Gării de Nord din Timișoara au înregistrat un nou progres: CFR Infrastructură a anunțat montarea primului tronson al viitoarei pasarele pietonale din gară. Structura metalică va facilita legătura dintre pasarelă, clădirea de călători 2 de pe strada Nera și parcarea supraterană cu trei niveluri, aflată în construcție, conform: https://debanat.ro/
În prezent, la parcarea auto au fost finalizate lucrările de egalizare a terenului, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă turnarea fundațiilor din beton armat.
Proiectul este corelat și cu lucrările de pe Lotul 3 al tronsonului feroviar Caransebeș – Timișoara – Arad. În această perioadă, traficul feroviar pe distanța Lugoj – Timișoara Nord este suspendat (09–13 septembrie 2025) pentru lucrări la pasaje și infrastructură. Constructorul Webuild intervine la pasajele de pe străzile Gheorghe Lazăr și Brediceanu, unde se montează poduri provizorii și se toarnă beton pentru elementele de susținere.
Totodată, la Timișoara Est se realizează o inflexiune feroviară pentru devierea traficului pe linia 217, iar în stația Ronaț Triaj se lucrează la peroane, fundații și infrastructura de susținere.
Toate aceste intervenții fac parte din programul amplu de modernizare a infrastructurii feroviare pe axa Caransebeș – Timișoara – Arad.














































































































