Primăria Lugoj demarează lucrările de modernizare a celui de-al doilea tronson al străzii Alexandru Mocioni, în cadrul unui proiect european de aproximativ 21 de milioane de lei. Investiția include și amenajarea centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat de administrația locală, iar intervențiile vor viza atât infrastructura rutieră și pietonală, cât și spațiile publice.
Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Regional Vest și urmărește îmbunătățirea aspectului urban și a infrastructurii din zonele incluse în investiție.
În paralel, operatorul Aquatim va realiza, din fonduri proprii, lucrări de conectare a gospodăriilor la noua rețea de apă. Intervențiile vor avea loc în zona centrului pietonal și în cartierul ITL, pentru ca infrastructura subterană să fie pusă la punct înainte de finalizarea amenajărilor de suprafață.
„În cadrul acestui proiect, dar cu finanțare din bugetul propriu, operatorul de apă Aquatim va intra în cele două zone, pe centrul pietonal și în cartierul ITL și va realiza branșamentele la rețeaua nouă de apă”, a declarat primarul Lugojului, Călin Dobra.
Potrivit proiectului, vor fi refăcute carosabilul și trotuarele, iar spațiile publice vor fi completate cu zone verzi, arbori și mobilier urban.
Lucrările fac parte dintr-un program mai amplu de modernizare a municipiului Lugoj, care vizează reamenajarea unor zone importante ale orașului.



















































































































