Pe 15 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul bisericesc. Praznicul amintește de trecerea Fecioarei Maria la viața veșnică și, potrivit tradiției ortodoxe, de ridicarea sa cu trupul la Cer, conform: https://www.tion.ro/
Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică faptul că Maica Domnului și-a petrecut ultimele clipe la Ghetsimani, iar apostolii s-ar fi adunat în chip minunat pentru a-i fi alături. Tradiția Bisericii spune că trupul Fecioarei Maria nu a cunoscut stricăciunea și că, la trei zile după îngropare, a fost ridicat la Cer de Fiul său.
De aceea, sărbătoarea poartă numele de „Adormirea Maicii Domnului”, moartea fiind privită ca o trecere către viața veșnică.
Praznicul adună anual mii de credincioși la mănăstiri și locuri de pelerinaj. Potrivit părintelui Horia Țâru, asemenea apostolilor care s-au adunat la Ghetsimani, creștinii pornesc în această zi spre sfintele lăcașuri pentru rugăciune și pentru a o cinsti pe Maica Domnului.
Adormirea Maicii Domnului este și ziua în care Biserica îi acordă o cinstire deosebită Fecioarei Maria, căreia îi sunt dedicate numeroase praznice, imnuri și cântări bisericești.






















































































































