Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri din Timișoara

Peste 300 de persoane fără adăpost din Botoșani, Olt, Brăila, Buzău, dar și din Republica Moldova, depistate în Timișoara

Polițiștii locali din Timișoara au depistat de la începutul anului 318 cerșetori și oameni ai străzii au fost depistați pe străzile orașului, aceștia fiind transportați de 1409 ori la centrele sociale. Majoritatea provin din alte județe ale țării, fiind identificate tot mai multe persoane din Republica Moldova, dar și din județele Caraș Severin, Hunedoara, Maramureș, Galați, Olt, Mehedinți, Bacău, Botoșani,  Arad, Dolj, Brăila, Buzău, Vâlcea și din București.

„Unii dintre aceștia încearcă să convingă cetățenii să le ofere bani prin afișarea unor anunțuri cu strângere de fonduri pentru persoane bolnave, alții se deplasează ei înșiși în cărucioare deși nu au nicio afecțiune, alții au fost depistați pe străzi degradându-se pur și simplu din cauza alcoolului pe care îl procură din banii făcuți din cerșit. Mai mult, mare parte dintre aceste persoane nu doresc să stea în centre și nu doresc să muncească pentru a se reintegra în societate”, arată Poliția Locala Timișoara.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Reprezentanții acesteia transmit că vor continua acțiunile și în perioada următoare, reamintind timișorenilor că nu este o soluție oferirea de bani acestor persoane vulnerabile deoarece în acest fel sunt menținute în stradă.

sursa foto: Politia Locala Timișoara

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Caraș - Severin

Lacul de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a ajuns la un grad de umplere de 28%, în urma operațiunii de golire controlată începute la...

Stiri din Timiș

Dosarul crimei de la Lacul Surduc a ajuns în instanță. P.D.L., bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis...

Știri din Banat

Arheologii Muzeului Național al Banatului au făcut noi descoperiri la situl de la Crivina-Leopoldsberg, unde cercetările arată că dacii au modificat terenul în urmă...