Poliția Locală Timișoara a aplicat, în primele șase luni ale anului 2026, un total de 685 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.409.000 de lei pentru lucrări de construcții executate fără autorizație, intervenții neautorizate asupra clădirilor istorice și neîntreținerea imobilelor. Cele mai multe amenzi, 427 la număr, au vizat proprietarii care nu și-au întreținut clădirile, conform: https://debanat.ro/
Controalele desfășurate de Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au urmărit respectarea legislației privind autorizarea lucrărilor de construcții, intervențiile asupra clădirilor din zonele protejate și starea de întreținere a imobilelor, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al celor juridice.
Cele mai frecvente nereguli au fost legate de degradarea fațadelor, cu tencuieli și elemente decorative desprinse care puneau în pericol siguranța pietonilor. Potrivit HCL nr. 117/2024, proprietarii sunt obligați să întrețină clădirile, iar nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amenzi între 1.500 și 2.500 de lei. Astfel de cazuri au fost identificate pe Splaiul Tudor Vladimirescu, Calea Torontalului și pe mai multe străzi din oraș.
Polițiștii locali au descoperit și numeroase lucrări executate fără autorizație sau cu încălcarea acesteia, inclusiv modificări neautorizate ale fațadelor, amenajări comerciale, construirea unui garaj pe strada Nouă și a unei terase pe strada Petuniei fără documentele prevăzute de lege.
Alte abateri au fost constatate la un imobil de pe strada Bela Bartok, unde au fost executate lucrări fără autorizație și fără avizul Direcției Județene pentru Cultură, precum și pe străzile Zugrav Nedelcu și Aurel Cosma, unde au fost identificate imobile degradate sau lucrări interioare realizate fără avizele necesare în zona protejată.
Pentru astfel de încălcări ale legislației, sancțiunile contravenționale pot ajunge până la 10.000 de lei, în funcție de gravitatea faptelor constatate.



















































































































