Comuna Domașnea, din județul Caraș-Severin, a fost amendată după controalele tematice dispuse de prefectul Județului Caraș-Severin. Verificările au fost realizate de Inspecția Apelor Banat alături de autoritățile cu atribuții de control din județ și au vizat modul de salubrizare a cursurilor de apă și întreținerea rigolelor stradale în localitate.
Conform Administrației Bazinale de Apă Banat, comuna Domașnea nu a respectat măsurile stabilite anterior și nu a luat măsuri elementare de protecție a mediului. Angajații instituției au constatat că nu a fost efectuată nicio acțiune de salubrizare a cursului de apă Domașnea, nu a fost luată nicio măsură împotriva cetățenilor care abandonează deșeuri pe maluri, precum și lipsa plăcuțelor avertizoare privind interzicerea depozitării gunoaielor.
ABA Banat a aplicat o amendă de 40.000 de lei precum și măsuri obligatorii impuse cu termen limită privind salubrizarea completă a cursului de apă, montarea de plăcuțe avertizoare și sancționarea cetățenilor care aruncă gunoaie în zonele protejate.




















































































































