Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului Timișoara au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul Freidorf, unde a fost sesizată existența unei cantități considerabile de deșeuri textile, amestecate cu deșeuri reciclabile, pe un teren viran din zonă.
Agenții au reușit să identifice persoana care a abandonat deșeurile. Aceasta a făcut igienizare într-un imobil care îi aparține și a predat resturile unui operator neautorizat, care ulterior le-a abandonat pe câmp.
Persoana a fost sancționată cu 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind regimul deșeurilor, întrucât a predat deșeurile unor persoane fizice neautorizate, fiind dispusă, ca măsură complementară, colectarea deșeurilor abandonate și predarea acestora către un operator economic autorizat, în termen de 7 zile, precum și transmiterea către Poliția Locală a dovezii privind predarea deșeurilor.
Totodată se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor care au preluat deșeurile și le-au abandonat pe terenul menționat.
Poliția Locală Timișoara reamintește că abandonul de deșeuri se sancționează cu amenzi drastice între 30.000 și 45.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50 și 70.000 de lei pentru persoanele juridice, iar pentru predarea deșeurilor către operatori neautorizați sancțiunile sunt între 5000 și 15.000 lei.
Cetățenii care observă astfel de situații pot face sesizări la Dispeceratul instituției, la numerele de telefon 0256.246.112 sau 0256.968.


















































































































