Baza de agrement a Societății de Transport Public Timișoara, de pe strada Renașterii, deschis la sfârșitul săptămânii, a fost închisă temporar din cauza unor defecțiuni tehnice la instalații. STPT transmite că măsura a fost luată pentru a asigura desfășurarea activității în condiții optime de siguranță și confort pentru toți vizitatorii.
Săptămâna trecută, compania anunța redeschiderea Bazei de Agrement începând cu data de 5 iunie, cu un program de marți până duminică, luni fiind închis pentru lucrări de întreținere. Complexul are două piscine, una pentru adulți și una pentru copii, precum și șezlonguri și puncte de alimentație publică.
STPT mai transmite că ștrandul va fi redeschis după remedierea problemelor tehnice și reluarea funcționării în condiții normale. Data redeschiderii va fi anunțată imediat ce situația va fi remediată.
Este a treia vară consecutivă în care baza de agrement este deschisă publicului. Cele două bazine au fost redeschise în 2024, după ce ani de zile au fost folosite doar de o asociație sportivă.
sursa foto: facebook STPT

















































































































