Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri Naționale

Nicușor Dan a promulgat legea împotriva femicidului: pedepse mai dure și măsuri de prevenție

Sursa foto: radioresita.ro

Președintele Nicușor Dan a promulgat joi, 23 aprilie, Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor asociate acestuia, act normativ care introduce definiții clare pentru acest tip de infracțiune, pedepse mai severe și mecanisme de intervenție timpurie, conform: https://www.radioresita.ro/

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Șeful statului a transmis că violența împotriva femeilor reprezintă unul dintre cele mai degradante comportamente și a subliniat că fenomenul a fost prea mult timp ignorat sau tratat insuficient. El a salutat inițiativa parlamentarilor care au susținut modificările legislative și a precizat că noua lege oferă autorităților instrumente concrete pentru prevenirea tragediilor.

Potrivit actului normativ, femicidul este definit drept uciderea intenționată a unei femei sau moartea survenită în urma unor agresiuni intenționate, indiferent dacă autorul este membru al familiei ori altă persoană. Legea reglementează și noțiunile de femicid intim și femicid indirect, iar termenul „femei” include și fetele sub 18 ani.

Pentru această infracțiune, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 6 la 12 ani. Limitele speciale ale pedepsei cresc cu o pătrime dacă faptele sunt comise de soț, fost partener sau alt membru al familiei. Acțiunea penală va fi pornită din oficiu.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Legea mai obligă Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Parchetul General și instituțiile de medicină legală să publice anual rapoarte privind cazurile de violență domestică, ordinele de protecție, condamnările și datele statistice despre victime.

Președintele a catalogat promulgarea legii drept un pas important către o justiție mai eficientă și mai umană, capabilă nu doar să sancționeze agresorii, ci și să prevină suferința victimelor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Actualitate

Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice au efectuează, vineri, percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni...

Opinii

Într-o demonstrație de forță cultural-acustică rar întâlnită, Lugojul s-a transformat, pentru trei zile, în epicentrul distracției în aer liber, odată cu debutul grandios al...

Știri Regionale

Un motociclist a murit, iar pasagerul aflat pe motocicletă a fost rănit, în urma unui accident rutier produs marți seara, pe strada Cloșca din...