Publicul din România va putea vedea din nou Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările dacice furate anul trecut din Olanda, într-o expoziție de 12 zile, organizată la Muzeul Național de Istorie a României, începând de miercuri, transmite Mediafax.
„Începând cu data de 22 aprilie și până pe 3 mai 2026, aceste piese excepționale, recuperate, vor putea fi admirate de publicul larg, la Muzeul Național de Istorie a României, în timpul programului de vizitare, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00”, a transmis Muzeul Național de Istorie.
Piesele vor fi prezentate mai întâi presei, marți seară, la Muzeul Național de Istorie a României, aceasta fiind prima prezentare după revenirea lor în țară.
Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice au fost furate în ianuarie 2025 de la Muzeul Drents din Assen, unde erau expuse în cadrul expoziției „Dacia – Regatul aurului și argintului”. Hoții au folosit explozibili pentru a forța accesul în muzeu, apoi au spart vitrinele și au sustras obiectele. Coiful și două dintre brățări au fost recuperate la începutul lunii aprilie 2026, după mai bine de un an de la furt.
Coiful de la Coțofenești este considerat unul dintre cele mai spectaculoase artefacte din patrimoniul arheologic al României, o piesă cu valoare „arheologică, istorică și artistică excepțională”, potrivit muzeului. Realizat din aur și datat în secolul al IV-lea î.Hr., este decorat cu motive complexe. Specialiștii îl consideră un obiect unicat, asociat elitei getice, și o mărturie a legăturilor culturale dintre spațiul carpato-dunărean și lumea greacă sau scitică.
Descoperit în anii 1920 în județul Prahova, coiful a devenit una dintre cele mai reprezentative piese ale tezaurului istoric al României.
Foto: Profimedia














































































































