Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a anunțat, miercuri, că a finalizat cercetările într-un dosar de luare de mită.
Potrivit procurorilor, în cauză s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, profesor al Centrului pentru Calificarea și Instruirea Personalului din Transporturile Feroviare – Teritorial Timișoara, acuzat că a luat bani de la cursanți ca să îi promoveze la examenul de mecanic de locomotivă.
În septembrie 2023, acesta a primit 2.000 de lei de la zece cursanți în scopul facilitării promovării testării în cadrul programului de formare profesională „mecanic de locomotivă”.
Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluționare Tribunalului Timiș.














































































































