Curtea de Apel Timișoara a respins cererea primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz, de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care edilul a fost declarat în conflict de interese administrativ. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Într-o declarație publică, Dominic Fritz a anunțat că va contesta hotărârea la Înalta Curte de Casație și Justiție și susține că acuzațiile care i se aduc sunt nefondate:
„Curtea de Apel Timișoara a respins cererea mea de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate care a constatat că m-aș fi aflat într-un conflict de interese în 2020. Decizia nu este definitivă și o voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez.”
Primarul explică faptul că situația invocată de ANI vizează o hotărâre a Consiliului Local a cărei elaborare fusese finalizată înainte de preluarea mandatului său:
„Pe scurt, mi se impută o Hotărâre de Consiliul Local a cărei elaborare a fost încheiată în întregime cu două săptămâni înainte să ajung primar. O modificare de PUZ la care a lucrat, ca prestator de servicii, o firmă de proiectare la care este asociat un arhitect care a împrumutat campania mea de primar cu 25.000 de lei. Perfect legal, transparent și fără legătură cu beneficiarul PUZ-ului, cum a pretins ANI.”
Dominic Fritz consideră că raportul ANI reprezintă o interpretare abuzivă și susține că acesta ar fi fost folosit ca instrument politic. Edilul mai precizează că, în cazul în care ar pierde și la a doua instanță, sancțiunea prevăzută de lege nu presupune pierderea funcției.
„Posibila sancțiune, dacă aș pierde în a doua instanță, este definită în Codul administrativ ca abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni. Spun asta ca să nu-și facă false speranțe unii – nu plec niciunde!”
Cum s-a ajuns la conflict de interes
În anul 2023, inspectorii de integritate l-au declarat pe Dominic Fritz în conflict de interese administrativ, reținând că, în 2020, la scurt timp după ce a fost ales primar al Timișoarei, acesta a aprobat un referat de modificare a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare.
Documentația tehnică aferentă PUZ-ului a fost realizată de firma SC RD Sign SRL, avându-l ca specialist cu drept de semnătură pe arhitectul Răzvan Negrisan(u), consilier local USR, care îi acordase anterior lui Dominic Fritz un împrumut de 25.000 de lei pentru campania electorală.
Potrivit primei declarații de avere depuse de Dominic Fritz, la data de 28 noiembrie 2020, acesta a contractat mai multe împrumuturi pentru campania electorală, de la trei persoane fizice: Viorel Buga (50.000 de lei), Răzvan Negrisanu (25.000 de lei) și Ruben Lațcău (17.000 de lei), sumele urmând să fie restituite până la finalul anului 2021.
Dosarul în care primarul Timișoarei a cerut anularea raportului ANI a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara în august 2023. Consiliul Local al Municipiului Timișoara a aprobat proiectul de PUZ prin Hotărârea nr. 460/2020, în urma convocării dispuse de primarul Dominic Fritz.















































































































