Lucrările de modernizare pe Lotul 2 al liniei feroviare Lugoj – Timișoara Est au fost reluate conform graficului de execuție, a anunțat CFR Infrastructură Timișoara. În această etapă, intervențiile au loc între stațiile Remetea Mare și Ghiroda, conform: https://www.pressalert.ro/
Potrivit reprezentanților CFR Infrastructură, în zonă se desfășoară operațiuni de montare a șinelor pe traverse, realizate cu ajutorul a două excavatoare multifuncționale feroviare. Șinele sunt manipulate mecanizat și poziționate cu precizie pe traversele din beton, urmând să fie fixate prin sisteme elastice de prindere indirectă.
„Aceste lucrări sunt premergătoare etapelor de completare a prismei de balast, buraj tehnologic, realizarea căii fără joantă, stabilizare și reglaj, toate contribuind la creșterea siguranței și a calității circulației feroviare”, a transmis CFR Infrastructură Timișoara.
Lucrările de modernizare a Lotului 2 Lugoj – Timișoara Est sunt realizate de compania FCC Construccion SA, desemnată câștigătoare a contractului în august 2022. Valoarea contractului este de 1,916 miliarde de lei, fără TVA.
Proiectul are o durată totală de implementare de 102 luni, din care 42 de luni sunt alocate pentru proiectare și execuție, iar 60 de luni reprezintă perioada de garanție. Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.















































































































