Un caz grav de cruzime față de animale a fost semnalat marți, 6 ianuarie 2026, pe DN 6, în județul Caraș-Severin, unde un câine a fost târât pe șosea după o remorcă aflată în mișcare. Polițiștii din Caransebeș au deschis un dosar penal pentru schingiuirea animalelor, iar ancheta este în desfășurare, conform: https://www.pressalert.ro/
Sesizarea a fost făcută printr-un apel la 112, în jurul orei 15:01, iar în urma verificărilor rapide, oamenii legii au stabilit că animalul fusese legat cu zgarda de interiorul unei remorci tractate de un autoturism. Atât vehiculul, cât și proprietarul acestuia, precum și deținătorul câinelui au fost identificați de polițiști.
Câinele a fost găsit ulterior pe raza comunei Bucoșnița, rănit și ascuns sub un podeț din apropierea drumului național. Medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor a intervenit de urgență, a scos animalul de sub podeț și i-a evaluat starea de sănătate, acordându-i îngrijiri medicale de specialitate.
În urma incidentului, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au transmis că tratează cu maximă seriozitate faptele ce țin de protecția animalelor și reamintesc că astfel de acte sunt sancționate sever de legislația în vigoare.












































































































