În preajma Zilei Morților, tot mai mulți lugojeni se plâng că, după ce își împodobesc mormintele celor dragi cu flori, acestea dispar peste noapte. Fenomenul furturilor din cimitire devine tot mai frecvent, iar oamenii sunt revoltați, conform: https://www.banatnews.ro/
În Cimitirul Catolic din Lugoj, situația este similară. Vizitatorii reclamă că, de la flori și lumânări, până la vaze, ghivece sau chiar obiecte de curățenie, totul poate fi sustras fără rușine.
„Se fură și de la morți tot ce se poate fura”, spune cu amărăciune administratorul cimitirului. Nu doar flori sau coroane. Ni s-au furat și mătura și fărașul de la capele. E greu să supraveghem tot cimitirul, mai ales în această perioadă când vin mulți oameni. Am prins o femeie acum câteva luni. Avea în brațe un buchet pe care îl luase de pe un mormânt proaspăt împodobit. Când am întrebat-o ce face, a spus că ‘le-a găsit aruncate’. Dar se vedea clar că nu era așa.”
Administratorul spun că au nevoie de sprijinul Poliției Locale, mai ales în aceste zile când cimitirele sunt pline de vizitatori.
„Poate că ar trebui ca Poliția Locală să patruleze mai des și la noi. Nu putem angaja pază permanentă, dar oamenii ar fi mai liniștiți dacă s-ar ști că zona e supravegheată”.
De Ziua Morților, lugojenii cer mai mult respect pentru locurile de veci și pentru memoria celor plecați. Până la luarea unor măsuri concrete, oamenii rămân cu speranța că bunul-simț și frica de lege vor opri furturile din cimitire.

 
									


























































































































 
									 
								
				
				
			




 
				 
				 
				 
				 
				