Consiliul Județean Timiș anunță că punctul de trecere a frontierei de la Uivar va fi deschis din nou în acest weekend, 28–29 iunie, între orele 8:00 și 20:00, permițând cicliștilor să pedaleze din Timișoara până la Zrenjanin, Serbia. Traversarea graniței se face pe baza cărții de identitate, conform: https://www.tion.ro/
Pasionații de ciclism sunt invitați să se bucure de cea mai lungă pistă de biciclete din România, care leagă Timișoara de Zrenjanin. Cei care doresc să petreacă sfârșitul de săptămână în Serbia pot găsi informații utile despre cazare, restaurante și obiective turistice pe site-ul oficial visitzrenjanin.com.
Următorul weekend în care va fi permisă trecerea frontierei este 5–6 iulie, la solicitarea autorităților sârbe, cu ocazia „Pile Fest 2025”, desfășurat la Žitište.
Proiectul pistei transfrontaliere este realizat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Primăria Zrenjanin, având scopul de a promova mobilitatea verde și colaborarea între comunitățile de pe cele două maluri ale frontierei.















































































































