Consilierii locali din Timișoara au aprobat marți, 27 mai, majorarea taxelor și impozitelor locale cu 5,6% pentru anul fiscal 2026, în urma indexării cu rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică, conform: https://www.tion.ro/
Decizia vizează toate taxele stabilite ca sumă fixă în lei: impozitul pe clădiri, pe terenuri, pe mijloace de transport, precum și taxele pentru autorizații, reclamă, spectacole și alte taxe speciale. Sunt vizate și limitele amenzilor prevăzute de Codul Fiscal.
Indexarea este o obligație legală anuală, iar procentul de 5,6% reflectă rata inflației din anul precedent. Deși hotărârea trebuia adoptată până la finalul lunii aprilie, votul a fost amânat din cauza întârzierii confirmării oficiale a cifrei INS de către minister.
În cadrul ședinței, au existat și discuții privind posibile modificări legislative în calculul impozitului pe venit, însă Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a luat în calcul ambele scenarii, urmând ca reglementările în vigoare la 1 ianuarie 2026 să fie aplicate.


















































































































