Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă, 15 martie, în jurul orei 13:30, la intersecția dintre drumul de legătură Calea Aradului – Calea Torontalului și DN 6. În urma impactului dintre două autoturisme, o femeie de 70 de ani a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale, conform: https://renasterea.ro/
Din primele investigații, polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs după ce un bărbat de 68 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu mașina condusă de femeie, care circula dinspre Timișoara spre Becicherecu Mic.
În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

















































































































