Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

VIDEO Locul în care s-a născut baptismul din Banat: Biserica Germană din Timișoara ieșită la iveală după o explozie

Timp de zeci de ani, Biserica Baptistă Germană din Timișoara a fost ascunsă de ochii oamenilor. Se afla în curtea interioară a unei case de pe bulevardul Iuliu Maniu și nu se putea vedea de la stradă. În urmă cu aproape 15 ani, una dintre casele din frontul stradal a fost mistuită de flăcări, iar după mai mulți ani de procese, imobilul a fost dărâmat. Astfel, a ieșit la iveală micuța biserică.

Astăzi, nu mai există niciun etnic german care să frecventeze biserica, iar ultimul pastor german, Friedrich Teutsch, a murit la 92 de ani în Germania. Virginia Hnatiuc, acum în vârstă de 80 de ani, a fost cândva singura româncă din biserică.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

“Aceasta a fost prima biserică baptistă din Banat. Am avut trei ani și jumătate când am venit aici cu părinții și am locuit în curte până la nenorocirea cu incendiul. Așa că am început să frecventez biserica din copilărie. Noi eram singura familie de români, dar am învățat și eu nemțește. Nu erau puțini și se vorbea numai în germană. Păstorul de atunci a venit direct din Germania, în anii ’20. Încet, încet, au început să plece nemții, iar în final au rămas numai români. Ultima soră germană, care locuia aici, a murit în 1994, la 97 de ani”, a povestit Virginia Hnatiuc.

Rugăciuni în trei limbi

Povestea baptiștilor din Banat începe cu fratele Flor din Budapesta, care se stabilește, în 1884, la Timișoara, ca misionar. Inițial, lăcașul de cult ridicat în 1911 era frecventat atât de germani, cât și de unguri și români, care ulterior și-au construit alte locuri de rugăciune.

Pe vremuri, rugăciunile se țineau în trei limbi. Astăzi, mai sunt în jur de 30 de persoane la rugăciunea de duminică, iar Virginia Hnatiuc este cea mai în vârstă dintre ei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

“La început, baptiștii germani nu aveau un sediu. Se adunau în diferite locuri. Veneau păstori din diferite părți ale Ungariei și din Germania. Primii care s-au botezat erau două-trei femei nemțoaice. În 1911, au cumpărat locul acesta și au construit biserica. Pe lângă nemți, au venit aici să se pocăiască și ungurii și românii. Se predica în toate cele trei limbi. Primii care și-au făcut propria biserică au fost ungurii, în 1920. Frații români au plecat în 1923, după ce au construit biserica Betel. De aici s-au răspândit celelalte biserici baptiste”, a mai declarat Virginia Hnatiuc.

Explozia de pe bulevardul Maniu

În 2008, un jandarm care trecea prin fața casei și un nepot al Virginiei Hnatiuc au murit în urma unei explozii provocate de muncitorii unei firme. Ancheta a scos la iveală că muncitorii unei firme au rupt o țeavă de gaz și nu au anunțat autoritățile. Gazul s-a acumulat sub casă și a urmat tragedia.

Virginia Hnatiuc a avut noroc, pentru că nu era acasă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

“Explozia a avut loc chiar în casa mea. După ce au murit părinții, am rămas singură în casă, dar mi-a fost greu pentru că am un handicap, așa că s-a mutat la mine un nepot cu părinții lui. În acea duminică eram plecată la sora mea. Am rămas la ea peste noapte. Luni, am primit telefon că a fost explozie. Nepotul a murit, iar fiica sa, în vârstă de șase ani, a suferit arsuri și a rămas cu cicatrici. A mai murit un trecător, pentru că zidul a căzut peste el. Dacă rămâneam acasă, acum nu mai eram. Nu noi eram vinovați, ci firma care lucra la gaz”, a mai spus Virginia Hnatiuc.

Biserica a avut un puternic spirit misionar

Biserica Baptistă Germană, veritabil monument istoric al Timișoarei, este condusă, din 2012, de pastorul Marius Cimpoae. El s-a preocupat de renovări, dar și de scoaterea la iveală a istoriei acestui lăcaș de cult.

“E un loc foarte special. În urmă cu mai mulți ani, am reușit să pun cap la cap istoria acestei biserici. Voiam să duc povestea asta către timișoreni și nu numai. Biserica Baptistă Germană nu e doar prima biserică baptistă din Timișoara, ci și din sud-vestul României de azi. Acesta este locul din care a pornit credința evanghelică în toate celelalte zone. Această biserică a avut un puternic spirit misionar. Avea vreo 20 de biserici filiale, iar pastorii de aici mergeau să predice chiar și în Banatul sârbesc. Au fost vizionari și i-au sprijinit pe toți”, a spus Marius Cimpoae.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

 

Restaurare și construcția unui centru social-educațional

În 1942, bisericile baptiste au fost închise de regimul Antonescu. Pastorul Georg Teutsch ținea rugăciuni acasă la enoriași, până când a fost arestat și trimis în lagăr. După război, a primit din nou cheile lăcașului de cult.

“Baptiștii au foarte puține locuri ale memoriei. Baptiștii pun foarte puțin accent pe clădiri. Biserica este considerată comunitatea oamenilor, nu clădirea. Acesta este un loc special. Aici nu este doar povestea baptiștilor, este povestea Timișoarei în sine. Ultimele lucrări de renovare le-am condus eu, din păcate cu resurse restrânse. Am scos tone de moloz, era înfricoșător cum arăta. De afară nu se vedea, pentru că era o construcție în față și practic intrai printr-un tunel”, a adăugat Marius Cimpoae.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Biserica a trecut printr-un proces de renovare, s-a amenajat curtea după ce au fost dărâmate vechile clădiri din jur, iar acum poate fi admirată și de la stradă. Marius Cimpoae caută resurse financiare pentru construcția unui centru socio-educațional. Loc pentru construcție este, trecut există, iar viitorul poate fi creat.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin marchează Ziua Banatului Montan(sărbătorită în 15 iunie), printr-un amplu spectacol folcloric, în centrul Reșiței, duminică, 14 iunie,...

Stiri din Timiș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub supraveghereA procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Administratie

O decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara deschide o cutie a Pandorei pentru primăriile din toată România care încasează taxe de „zona A”,...

Administratie

Lugojul riscă să fie strangulat de propriul „drum al dezvoltării”. Un nou proiect aplicat “tacit” fără informarea populației sau o dezbatere publică ar putea...