Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Evenimente

Sărbătorește Ziua Națională a României, la Iulius Town. Programul manifestărilor

În acest final de săptămână sărbătorim valorile și tradițiile care ne definesc ca popor, iar în Iulius Town am pregătit mai multe surprize. „La mulți ani, România!”, vom spune la unison, pe 1 decembrie, în Iulius Town, unde vom sărbători ziua românilor de pretutindeni într-un mod inedit. Atât cei mari, cât și cei mici se vor bucura de un spectacol susținut de artiști români, vor primi stegulețe cu tricolorul, iar copiii vor putea participa la un atelier creativ. 

Vineri, 1 decembrie 2023, sărbătorim 105 ani de la Marea Unire în Iulius Town. De la ora 16.00 va începe evenimentul special dedicat Zilei Naționale a României, în Atrium. Pe scenă vor urca mai mulți artiști, printre care și: Marinică Trocea, Mihaela Pașca, Adi Tamaș, Carmen Ienci și orchestra Cristian Inchescu. Vor putea fi admirate și momente de dans tradițional susținute de un ansamblu de dansuri, dar și alte surprize. Spectacolul va cuprinde melodii patriotice, colinde, dar și cântece populare autentice.

În intervalul orar 12.00 – 16.00 va avea loc atelierul de realizat brățări tricolor, tot în Atrium, unde micii meșteșugari sunt provocați să demonstreze cât de pricepuți sunt la împletit. Cei mai curajoși sunt așteptați și la sesiuni gratuite de face painting cu tematica tricolorului.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Și Cinema City sărbătorește Ziua Națională a României cu o ofertă atractivă: filmele românești care se văd pe 1 decembrie sunt la un preț special: 19.9 lei.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Lugoj

Lucrările de reabilitare a Podului de Fier din Lugoj au intrat într-o etapă importantă. Constructorul lucrează acum la structura metalică, iar șoferii care își...

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Caraș - Severin

Lacul de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a ajuns la un grad de umplere de 28%, în urma operațiunii de golire controlată începute la...

Stiri din Timiș

Dosarul crimei de la Lacul Surduc a ajuns în instanță. P.D.L., bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis...