Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

Primul zimbru adus în Munții Țarcu, fotografiat după mai bine de șapte ani

Primul  zimbru care a ajuns în Banat, în proiectul de repopulare a zonei, a fost surprins zilele trecute de unul dintre rangerii din Munții Țarcu. După mai bine de șapte ani, de la primul transport, femela Guni arată foarte bine și dovedește că procesul de reintroducere a zimbrilor în această parte a țării este o reușită.

“O fi ea? Guni? Deschizătoarea de drumuri? Cea care a condus acum câteva veri o turmă de zimbri la cele mai înaltă altitudine întegistrată de când a inceput munca de #rewilding și refacere a populațiilor libere de zimbri din Europa? (peste 2000m) Daniel, ranger ce monitorizează zimbri și procesul de resălbăticire de la începutul inițiativei noastre din 2014, unul dintre primii coechipieri locali îi recunoaște cel mai bine dintre noi toți și ne confirmă că e ea. Acestă femelă provine din Suedia de la Centrul de reproducție Avesta și a fost surprinsă azi de că cel mai nou membru al echipei noastre Gabri Retez, un tanar ecolog foarte talentat ce a fost la tracking și monitorizare cu ceilalți membri ai echipei de teren Matei, Mihai, Catalin. Sunt deja 5 ani de când Guni explorează zonele sălbatice de la poalele Munților Țarcu, iar azi vedem cu toții că e sanatoasă, puternică, spectaculoasă” au scris reprezentanții WeWilder, pe pagina lor de Facebook.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Procesul de reintroducere a zimbrilor în Munții Carpați, început în urmă cu șapte ani, este un succes. Exemplarele aduse până acum s-au adaptat rapid la condițiile de mediu din Munții Țarcu. Rangerii au observat deja mai mulți viței, care au fost fătați în libertate.

„Acum 7 ani, am început acest proiect unic și foarte ambițios de reintroducere a zimbrilor în sălbăticia Carpaților Meridionali. Avem în prezent 65 de zimbri care cutreieră liberi și pe care îi monitorizăm. Suntem încă departe de a avea o populație viabilă, care să asigure supraviețuirea acestei specii în sălbăticie. Zimbrii noi veniți nu sunt încă integrați în turmă și consumă multă energie pentru a-și asigura hrana sau pentru a evita conflictul cu alte animale. Sprijinul tău este o investiție în sănătatea zimbrilor, în sănătatea naturii, în sănătatea proprie, mai spun cei de la WWF România.

Din donații se asigură: hrana în condții extreme, vitaminele și sărurile minerale necesare, medicamente și logistica necesară acțiunilor de monitorizare. Dacă doriți să sprijiniți demersurile voluntarilor o puteți face donând prin intermediul acestui link https://wwf.ro/doneaza/asigurare-zimbri/

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Sezonul tradiționalelor Rugă începe în județul Timiș odată cu Sfintele Paști, iar mai multe localități dau startul petrecerilor încă din prima și a doua...

Știri din Lugoj

Sportivii de la CSS Lugoj au obținut un rezultat de excepție la Campionatul Național Școlar de Gimnastică, desfășurat în perioada 7–9 aprilie la Reșița,...

Stiri din Timiș

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit fără viață, luni, 13 aprilie, într-un autoturism parcat pe marginea drumului național DN...

Știri din Banat

Un șofer și-a pierdut viața, iar alți patru pasageri au fost răniți, duminică dimineața, după ce un autoturism a părăsit carosabilul și a intrat...