Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Evenimente

Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, alături de alți scriitori contemporani de excepție, în dialog la UVT

Vineri, 1 aprilie, începând de la ora 19, unii dintre cei mai reprezentativi scriitori români contemporani vin la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul unui eveniment moderat de criticul literar Mircea Mihăieș. Vor fi prezenți în Aula Magna UVT, pentru a intra în dialog cu publicul timișorean, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Ioana Nicolaie și Vlad Zografi.

Acest dialog cu totul special, intitulat „Fiction & Company”, face parte din seria evenimentelor ce se desfășoară sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!” și oferă oportunitatea celor prezenți ca, după o lungă perioadă, să fie față în față cu scriitori care au dat nenumărate titluri definitorii pentru literatura română, să adreseze întrebări și să se conecteze într-o manieră aparte cu literatura.  

Deși trăim într-o vreme în care rețelele sociale ne acaparează tot mai mult din timpul liber, mai cu seamă acum, când trecem printr-o perioadă atât de tulbure, și simțim nevoia să rămânem conectați la ce se întâmplă, literatura rămâne nu doar un loc de refugiu, dar și un univers care ne inspiră. La Universitatea de Vest din Timișoara, literatura, precum și cei mai inspirați scriitori, își găsesc mereu un loc de cinste. Ne bucurăm să îi avem alături de noi pe Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Ioana Nicolaie și Vlad Zografi și suntem convinși că vom asista la un dialog memorabil. „La UVT, Cultura este Capitală!”, iar intelectualii considerați repere ale culturii române contemporane, și nu numai, sunt o prezență constantă la UVT, pentru că avem convingerea că societatea în care trăim, trecută prin încercări atât de serioase în prezent, are nevoie de modele autentice pentru a deveni mai bună”, a declarat Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara. 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Acest eveniment este organizat cu prezență fizică, în Aula Magna UVT, Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4, iar pentru participare este necesară rezervarea prealabilă, cu ajutorul acestui link: https://forms.gle/R2TfDmVS4EMJY7i57.    

De asemenea, evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Actualitate

Locuitorii din Timiș și călătorii care tranzitează județul pe calea ferată trebuie să se pregătească pentru trei luni de restricții severe. Începând de marți,...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...