Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

Încep lucrările la primul centru de legume și fructe din Timiș. „Dorim creșterea consumului de produse românești”

Primul centru de legume și fructe construit în regim public din județul Timiș a intrat oficial în lucru. Etapele de întocmire a documentației au fost depășite, astfel că se poate lucra efectiv la ridicarea centrului.

Întreg contractul, de proiectare și execuție, se ridică la aproape 20.6 milioane lei și include și dotarea cu echipamente, precum linii de sortare, colectare, refrigerare etc. Antreprenorul are la dispoziție 20 de luni pentru a preda obiectivul, însă se vor depune toate eforturile pentru comprimarea acestui termen.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Investiția este amplasată pe un teren de 11.500 mp, iar costurile cu utilajele și echipamentele tehnologice se ridică la peste un milion de euro.

Centrul de legume și fructe vine în sprijinul micilor producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, inclusiv a celor din comunele învecinate, Lenauheim, Comloșu Mare, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaș etc. În urma investiției vor fi create 28 de noi locuri de muncă. Depozitul va avea rolul de a asigura menținerea calității și proprietăților legumelor și fructelor, în vederea consumului pe perioada toamnă – primăvară sau chiar până în perioada noilor producții. De asemenea, depozitul trebuie să asigure condițiile tehnologice pentru preluarea, păstrarea sau tranzitarea produselor horticole.

„Ne dorim încurajarea producătorilor autohtoni, creșterea consumului de produse românești, cât și dezvoltarea micilor producători prin stimularea de noi afaceri și inițiative locale, pe cont propriu. În funcție de rezultate, vom construi astfel de centre și în celelalte bazine legumicole din Timiș”, spune președintele CJ, Alin Nica.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Zona Tomnatic a fost aleasă în urma unui studiu realizat, la cererea Consiliului Județean, de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului privind sectorul de legume și fructe la nivelul județului.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Știri din Banat

Psihologii nu înțeleg nici în zilele noastre, cu toate studiile și toată tehnologia modernă la îndemână, ce îi determină pe oameni să ucidă. De...