Castelul Nako de la Sânnicolu Mare a fost declarat monument istoric, în prezent fiind sediul Casei de Cultură a oraşului.A fost construit de Nako Kálman, în 1864.
Clădirea are numai puţin de 99 de încăperi şi este străjuită de un turn în stil medieval. Castelul era cândva un veritabil muzeu. Proprietarii au avut o bibliotecă cu peste 5.000 de volume, picturi, statui, mobilă sculptată, un altar Cinquecento, porţelanuri rare.
Din monografia oraşului Sânnicolau Mare, scrisă de Ioan Romoşan, aflăm că în castel se găseau dulapuri sculptate şi cu încrustaţii din Ţările de Jos, copii ale renumitului tezaur din Sânnicolau Mare, o statuetă Carducci din Veneţia, poze stil Kecehuber din anii 1830-1840, câteva desene originale ale lui Pettenkofen.
A mai existat aici un tablou Lenbach, unul din 1444 al dogelui Maurini Marogenes, precum şi alte picturi ale unor artişti italieni, două dulapuri din 1688, două de pe vremea Mariei Terezia, şi unul din secolul al XV-lea. Sufrageria era decorată cu o colecţie de porţelan antic japonez. Toate aceste valori au dispărut din castelul conţilor Nako după 1919.
După unirea cu Vechiul Regat, în castel a luat fiinţă prima şcoală agricolă din România. În 1941, a devenit sediu legionar şi apoi cazarmă şi depozit de armament.
Între anii 1949-1951 în castel a funcţionat o şcoală de tractorişti, iar între 1953-1955 din nou o şcoală agricolă. La începutul anilor ’80, Primăria Sânnicolau Mare a făcut în castel Muzeul „Béla Bartók” – dedicat marelui compozitor născut în oraşul de pe râul Aranca.
În castel a mai funcţionat şi Casa Pionierilor, iar după Revoluţie a devenit discotecă, club de calculatoare şi sală de forţă. Fiecare proprietar şi-a pus amprenta negativ pe castel, lăsând practic să se distrugă.
În sfârşit, după ce s-au aşezat lucrurile, municipalitatea a organizat în castel Casa de Cultură şi Muzeul oraşului.
Istoria unei familii de nobili
Dezvoltarea oraşului Sânnicolau Mare s-a datorat mult familiei Nako, o familie bogată de macedo-români, care acumulase o avere uriaşă prin comerţul cu vite (din Balcani şi Viena). Iniţial, se numeau Nacu. După pacea de la Pasarovitz, Macedonia a rămas în Imperiul Otoman, în timp ce Banatul a devenit provincie imperială austriacă.
Astfel că fraţii Grill şi Kristoff Nako s-au mutat în Banat şi au obţinut în anul 1781 prin licitaţie comună Sânnicolau Mare. Ei au trecut la catolicism şi s-au maghiarizat. Familia a fost înnobilată 1784 de către Împăratul Iosif al II –lea şi făcuţi grofi de către Carol al VI lea în anul 1806. Kristoff Nako este străbunul tuturor conţilor Nako din Sânnicolau Mare.
Biserica romano-catolică din Sânnicolau Mare a fost construită de Nako Sándor, în anul 1824. Toţi membrii familiei sunt înmormântaţi în criptă sub altarul bisericii catolice din localitate.
Familia Nako a construit la Sânnicolau Mare a mai construit şi prima şcoală agricolă din sudestul Europei, în anul 1799. Nako Kalman şi soţia sa Berta au construit şi spitalul orăşenesc, în 1883.
După unirea Banatului cu România, ultimul descendent al familiei Nako s-a mutat în Ungaria, lăsând în urmă vastele proprietăţi.
